4.4 C
Judeţul Teleorman
5 decembrie, 2024

Condus de o teleormăneancă, ONRC a respins o firmă având în nume „Investment Fund” pentru că include un cuvânt obscen

09:18, 15 octombrie 2019

Despre prostia funcționarilor români din administrație au curs râuri de cerneală. Fostul șef al ANAF, avocatul Sebastian Bodu relatează despre prostia în stare pură de la Registrul Comerțului care a respins „ o cerere de rezervare a denumirii “X Investment Fund” pe motiv că “fund” e cuvânt obscen (oare, dacă as fi cerut rezervare pentru “Fundul Grădinii”, la fel ar fi zis?). Și, “înțelegând” că e o denumire, totuși, in limba engleză, de la sine putere pune un “o” în fața lui “u”. Așa că îmi dă rezervarea pe “X Investment…Found”. S-au gândit ei că așa merge”, explică Bodu.

În limba engleză „fund” înseamnă fond iar „found” înseamnă găsit. Așa că din „Fond de investiții” s-a transformat prin grija unui prost de la ONRC în „Investiții găsite”. Asta, în condițiile în care fund e un cuvânt obscen doar în mintea perverșilor care și vizualizează cine știe ce obscenități când aud de fundul mării, fund de ochi, sac fără fund, s-a dat la fund etc.

„De proști in administrația publică nu scăpăm niciodată. Iar prostia s-a născut, istoric, la Registrul comerțului. Acolo ar trebui dați afară cu toții. Partea și mai nasoală e că nu ai de unde să aduci alții mai buni.”, adaugă Bodu

Registrul Comerțului e condus de o tanti, Valentina Burdescu originară, desigur, din județul Teleorman, din Roșiorii de Vede. Foto onrc.ro

Sursa: https://www.curentul.info/actualitate/condus-de-o-teleormaneanca-onrc-a-respins-o-firma-avand-in-nume-investment-fund-pentru-ca-include-un-cuvant-obscen/

Ultimă oră

Același autor