42 de amenzi după bătaia dintre patru adolescenți, de la Costești – Criterii.ro

Polițiștii din Costești și cei de la Siguranță Școlară au dat 42 de amenzi, în valoare totală de 20.150 de lei, după bătaia dintre patru adolescenți petrecută în 22 ianuarie.

Vă reamintim, incidentul a avut loc în dimineața zilei de 22 ianuarie. Conflictul a început între doi băieți de 16 ani – unul din Buzoești (Argeș) și celălalt din Tătărăștii de Sus (Teleorman). La scurt timp, alți doi tineri, de 17 și 16 ani, ambii din comuna Miroși, au intervenit și l-au lovit pe adolescentul din Buzoești.

După apariția imaginilor în spațiul public, polițiștii s-au sesizat din oficiu și au deschis dosar penal pentru loviri și tulburarea ordinii publice, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești.

Pe lângă ancheta penală, polițiștii au aplicat amenzi și celor care au asistat la scandal. E vorba despre 41 de adolescenți, care au primit 42 de amenzi (unul dintre ei a primit două sancțiuni): 25 de adolescenți au fost sancționați pentru că au încurajat conflictul și nu au încercat să îl oprească sau să anunțe autoritățile, 16 – pentru că au format un grup cu intenția de a provoca acțiuni care au tulburat ordinea publică.

Polițiștii spun că fiecare amendă a fost aplicată după stabilirea implicării fiecăruia, iar în cazul tinerilor, valorile sunt reduse conform legii. Ancheta continuă pentru a stabili toate împrejurările în care s-a produs agresiunea.

Sursa: https://criterii.ro/arges/42-de-amenzi-dupa-bataia-dintre-patru-adolescenti-de-la-costesti/

Ultimă oră

Același autor