4.4 C
Judeţul Teleorman
5 decembrie, 2024

Băiat de 14 ani, prins de poliţişti la volanul unui autoturism. Rudele minorului i-au atacat pe agenţi

Un băiat de 14 ani a fost prins de poliţiştii din Teleorman la volanul unui autoturism, miercuri seară, în municipiul Turnu Măgurele, agenţii fiind apoi atacaţi de rudele minorului, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Teleorman.

„La data de 11 septembrie a.c., în jurul orei 19:10, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Turnu Măgurele au oprit pentru verificare un autoturism, pe strada Oituz din localitate, constând că acesta era condus de un minor, în vârstă de 14 ani. În acest timp, în locul în care se aflau poliţiştii s-au prezentat mai multe persoane, rude ale minorului, aflate la un eveniment în zonă, care au devenit recalcitrante”, se precizează într-un comunicat al IPJ Teleorman.

Conform aceleiaşi surse, în momentul în care minorul a fost introdus în autospeciala de poliţie, una dintre persoane l-ar fi îmbrâncit pe unul dintre agenţi şi ar fi aruncat cu un obiect dur în maşină, distrugându-i luneta. De asemenea, o altă persoană a proferat injurii şi ameninţări la adresa poliţiştilor.

Poliţiştii l-au identificat pe tatăl minorului de 14 ani şi l-au condus la sediul Poliţiei Turnu Măgurele, notează Agerpres.

„Pentru prevenirea unor evenimente nedorite şi menţinerea liniştii şi ordinii publice, la faţa locului au fost direcţionate mai multe patrule de poliţie, o echipă din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale şi echipe ale Jandarmeriei”, se mai menţionează în comunicat.

Editor :

Sursa: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/evenimente/baiat-de-14-ani-prins-de-politisti-la-volanul-unui-autoturism-rudele-minorului-i-au-atacat-pe-agenti-2926795

Ultimă oră

Același autor