4.4 C
Judeţul Teleorman
5 decembrie, 2024

Plenul Senatului a votat pentru ridicarea imunităţii senatorului Eugen Pîrvulescu, în vederea percheziţiilor informatice

astăzi, 17:37

Plenul Senatului a votat, luni, cu 77 de voturi pentru şi un vot nul pentru ridicarea imunităţii senatorului Eugen Pîrvulescu, pentru efectuarea de percheziţii informatice. Votul a fost secret, cu bile.

Anterior, comisia juridică din Senat a dat un raport favorabil, în unanimitate, pe cererea ministrului Justiţiei de ridicare a imunităţii senatorului Eugen Pîrvulescu, pentru percheziţii informatice, în dosarul care îl vizează.

Senatorul nu s-a prezentat la şedinţă, pentru audiere.

14 noiembrie – Maratonul Agriculturii

Senatorul Eugen Pîrvulescu este cercetat de DNA sub control judiciar pentru instigare la cumpărare de influenţă, alături de fostul director general al OSIM, Marian-Cătălin Burcescu, şi de alte două persoane. Una dintre acestea, instigată de Pîrvulescu şi cu ajutorul celorlalţi inculpaţi, i-a cerut unui martor din dosar 60.000 de euro, pretinzând că poate interveni pentru urgentarea procedurii de eliberare a avizului de securitate ORNISS pentru acesta.

Eugen Pîrvulescu, senator de Teleorman, a fost ridicat, vineri dimineaţă, şi adus la la DNA, declarând la sosire că nu ştie ce acuzaţii i se aduc. Recent, el a anunţat că pleacă din PNL, partid pe listele căruia a candidat şi a fost ales la alegerile din 2020, şi că se alătură echipei lui Mircea Geoană.

Sursa: https://www.news.ro/politic-intern/plenul-senatului-a-votat-pentru-ridicarea-imunitatii-senatorului-eugen-pirvulescu-in-vederea-perchezitiilor-informatice-1922403721002024101721809385

Ultimă oră

Același autor