Elevii din alte 19 localități ale județului se vor deplasa la unitățile școlare cu microbuzele electrice predate de Consiliul Județea Teleorman primăriilor din județ. Este vorba despre localitățile Furculești, Zâmbreasca, Purani, Sârbeni, Bragadiru, Călmățuiu, Ciolănești, Ciuperceni, Dobrotești, Drăgănești de Vede, Islaz, Măgura, Măldăeni, Necșești, Peretu, Saelele, Scrioaștea, Seaca și Țigănești.
În cadrul unui eveniment derulat, miercuri, în sala de ședințe a Palatului Administrativ, primarii celor 19 localități au primit actele și cheilor celor 19 microbuze.
”Educația este cheia pentru un viitor mai bun, iar siguranța și confortul elevilor sunt priorități absolute pentru mine și pentru Consiliul Județean Teleorman”, a transmis Adrian Gâdea, președintele Consiliului Județean Teleorman.
Cele 19 microbuze electrice sunt achiziționate cu fonduri europene, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – Componenta 15 – Educație. Astfel, elevii care frecventează cursurile unităților școlare vor beneficia de un transport modern și sigur, dar și prietenos cu mediul, achiziția microbuzelor fiind un sprijin concret pentru comunitățile locale.