Vicepreşedintele PNL Virgil Guran anunţă că liberalii vor vota pentru ridicarea imunităţii lui Nelu Tătaru. „Pe el şi pe Pîrvulescu îi cunosc de mulţi ani. Orice poţi să spui de ei, dar nu că ar fi infractori”, afirmă el.
„Cei la noi, întotdeauna, în ultimul timp, când se solicită ridicarea imunităţii, se votează ridicarea imunităţii. Şi, în acelaşi timp, sunt convins că şi Nelu Tătarul doreşte să se facă, ştiu eu, dreptate acolo şi să se limpezească lucrurile. Ce să spun? În general, aţi văzut că nu comentăm lucrurile acestea”, afirmă la Antena3CNN Virgil Guran.
El afirmă că magistraţii vor decide „dacă, de fapt, este vorba de o mită sau, după ce s-a desfăşurat actul medical, a fost o recunoştinţă”.
„Văd că interpretează cei care se pricep în toate felurile, dar asta o va stabili instanţa. Sincer să fiu, eu cunosc bine şi pe el şi pe Pîrvulescu şi îi cunosc de mulţi ani. Orice poţi să spui de ei, dar nu că ar fi infractori”, încheie Guran.
Fostul ministru al Sănătăţii, Nelu Tătaru, a fost pus, joi, sub urmărire penală de către procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA). E cercetat pentru luare de mită în formă continuată de 57 de ori.
DNA îl acuză, vineri, pe senatorul Eugen Pîrvulescu de instigare la infracţiunea de cumpărare de influenţă. Eugen Pîrvulescu a anunţat luni, pe 7 octombrie 2024, că părăseşte PNL Teleorman şi se alătură lui Mircea Geoană, despre care crede că va câştiga alegerile prezidenţiale.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE
ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
astăzi, 12:30
astăzi, 12:28
astăzi, 12:19
astăzi, 11:31
astăzi, 11:04