Sursa foto: Antena 3 CNN
O femeie din Teleorman, tanti Cecilia, este românca cu cea mai mică pensie de la noi din ţară. Deşi a terminat facultatea, femeia încasează o sumă infimă lună de lună de la stat, bani care nu-i ajung nici măcar pentru mâncare.
Femeia cu cea mai mică pensie din România se numește Nestorescu Cecilia Daniela, are 68 de ani și locuiește în condiții grele, informează
Tanti Cecilia a terminat o facultate și, cu toate acestea, de doi ani a ajuns să trăiască din mila oamenilor. Banii pe care îi primește de la stat nu-i ajung nici măcar pentru alimente.
Pensionara locuiește în Zimnicea, județul Teleorman, într-o casă care nu-i asigură prea multe condiții. Povestea sa a fost descoperită de o asociație caritabilă, care și-a dorit să-i ofere o viață mai bună.
Din 20 de ani munciţi, numai nouă în cartea de muncă
Femeii i-a plăcut mult să învețe, dar și să muncească. Numai că, din 20 de ani de activitate, s-a trezit că în cartea de muncă avea trecuți numai nouă.
Prin urmare, suma încasată lunar este una infimă, de doar 135 de lei. Din acești bani, bătrâna ar trebui să-și asigure mâncarea, lemnele pentru foc și să-și achite și facturile.
După cum este imposibil, tanti Cecilia este ajutată, din când în când, de persoane cu suflet mare, fiind nevoită să renunțe chiar și la curentul electric.
În plus, femeia cu cea mai mică pensie din România este înconjurată de mucegai și igrasie. Acoperișul locuinței sale s-a distrus în timp, iar acum plouă înăuntru. Hainele trebuie să și le spele la mână, iar toți acești factori au dus la îmbolnăvirea ei.
Mai mult, tanti Cecilia suferă de o afecțiune dermatologică severă, iar tratamentul este unul costisitor.
Membrii asociației Speranță pentru România, care au prezentat povestea ei, o ajută de o bună perioadă, însă nu este suficient.
Pentru a-i asigura un trai liniștit, asociația a pornit o campanie de strângere de fonduri pe Facebook, pentru a-i amenaja locuința și a-i cumpăra lemne pentru iarnă.
Sursa: https://jurnalul.ro/stiri/social/tanti-cecilia-femeia-cu-cea-mai-mica-pensie-din-romania-929414.html