4.4 C
Judeţul Teleorman
5 decembrie, 2024

Zece magazii au ars după ce un incendiu de vegetaţie s-a extins spre zona de locuinţe sociale, la Bârlad

Zece magazii au ars după ce un incendiu de vegetaţie s-a extins spre locuinţele sociale din zona Podeni – Munteni din municipiul Bârlad, fiind nevoie de intervenţia a şase autospeciale pentru stingerea incendiului, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui.

“Detaşamentul de pompieri Bârlad a intervenit cu şase autospeciale şi 26 pompieri militari pentru limitarea şi lichidarea unui incendiu pornit de la vegetaţia uscată şi extins la zece magazii din apropierea locuinţelor sociale construite în zona Podeni – Munteni din municipiul Bârlad. La sosirea echipajelor de intervenţie, incendiul se manifesta prin ardere generalizată la zece magazii desfăşurate pe aproximativ 150 metri pătraţi, existând riscul ca focul să se extindă şi la casele sociale”, a precizat ISU Vaslui.

Până la sosirea echipajelor de intervenţie, 30 de persoane s-au autoevacuat din locuinţe, incendiul fiind lichidat după aproximativ trei ore. Nu au fost înregistrate persoane rănite ori intoxicate.

În urma incendiului, au ars zece magazii, şase ferestre tip termopan, zece biciclete, aproximativ 12 metri cubi material lemnos, circa 20 metri liniari din bagdadia unei locuinţe sociale, diverse produse textile şi materiale plastice. De asemenea, au ars circa 1.000 metri vegetaţie uscată şi mărăciniş.

Potrivit ISU Vaslui, valoarea estimată a bunurilor distruse este de aproximativ 11.000 lei, dar pompierii au reuşit să salveze bunuri în valoare de peste 2,5 milioane lei.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost focul deschis în spaţiu deschis.

Sursa: http://www.ziaruldevaslui.ro/zece-magazii-au-ars-dupa-ce-un-incendiu-de-vegetatie-s-a-extins-spre-zona-de-locuinte-sociale-la-barlad/

Ultimă oră

Același autor