5.1 C
Judeţul Teleorman
4 decembrie, 2024

Sandu Syndicate a fraudat SUA cu 5 milioane dolari. Cum a descoperit FBI

Publicat la 18 noiembrie 2023, 08:16

Sandu Syndicate lovit de FBI Sursa foto: Arhiva EvZ

O fraudă de peste 5 milioane de dolari a fost descoperită de FBI. Firele duceau în România. Unde au fost arestați liderii grupării.

Sandu Syndicate a furat guvernul SUA, dar au fost prinși. Infractorii români au reușit să-i pună pe drumuri pe celebrii agenți FBI. Agenții FBI au demarat urmărirea infractorilor români în baza unor

anonime. Din interceptări, autoritățile au reușit să înțeleagă mecanismul prin care erau înșelate statele. Descoperind că printre cei 300 de beneficiari ai ajutorului pandemic se numărau chiar liderii grupării. Astfel s-a aflat care a fost metoda prin care frații „Bobi” și „Mediaș”, membri ai grupării infracționale Sandu Syndicate, au reușit să însele guvernul SUA cu cinci milioane de dolari. Unul dintre ei a fost recent capturat în Argeș.

Este vorba despre un tânăr de 27 de ani, fratele și colaboratorul apropiat al unui cap al lumii interlope.

din care făcea parte acesta a utilizat documente false pentru a obține ajutoare guvernamentale în perioada pandemiei. Anchetatorii au descoperit că, în unele cazuri, sumele obținute fraudulos de la autoritățile americane ajungeau la 80.000 de dolari.

„Liderii grupării au creat un sistem de obținere ilegală de avantaje materiale. Folosind identități false, facturi de utilități fabricate, declarații de venit falsificate, formulare și carduri de sănătate contrafăcute.”, a declarat un ofițer BCCO pentru

. Sub îndrumarea fraților Constantin, Clanul Ghiocel, specializat în furturi de bani și bijuterii în SUA, a dat de asemenea lovituri majore.

Sandu Syndicate implicat numeroase infracțiuni

David Constantin, cunoscut sub numele de „Mediaș”, unul dintre liderii rețelei de crimă organizată Sandu Syndicate, a fost prins în Argeș. David Constantin, în vârstă de 27 de ani, era căutat de FBI. Pentru implicarea, alături de fratele său Sandu Constantin, în vasta fraudă desfășurată în timpul pandemiei.

Echipele de investigații românești, cu sprijinul FBI, au efectuat percheziții și la locuințele asociatilor săi din Teleorman. Au fost confiscate sume importante de bani, bijuterii, arme albe și un automobil de lux, conform DIICOT.

În timpul investigațiilor, autoritățile americane au identificat o rețea infracțională compusă din cetățeni români, rezidenți în județul Vâlcea, implicați în fraude și jafuri pe întreg teritoriul SUA. Este vorba despre Clanul Ghiocel, specializat în tâlhării și jafuri, coordonat de același Sandu. Gruparea, originară din Vâlcea, a transferat în România sume considerabile de bani, sub formă de lingouri de aur sau mașini de lux. Rețeaua a fost demantelată de FBI la scurt timp după ce liderul lor a fost arestat.

Revista presei

Sursa: https://evz.ro/sandu-syndicate-frauda-sua-fbi.html

Ultimă oră

Același autor